„Sunt vagabondul vietii mele
Ca intr-un film cu Raj Kapoor,
Maturator de praf de stele
Si cusurgiu fara cusur.
Iar cand adorm spre dimineata,
Imi reprosez de la-nceput
Ca n-am luat totul de la viata
Si nu i-am dat cat as fi vrut,
SI NU I-AM DAT CAT AS FI VRUT..."
Deci il inregistram la primarie cu numele de Gheorghe, Gheorghe Dinica.
„Linistea s-a lasat peste cartierul Giulesti. Dupa o seara de petrecere, oamenii s-au dus pe la casele lor. O singura locuinta mai era luminata, locuinta lui Petre Dinica. De cateva ore, sotia sa, Jana, avea durerile facerii. Moasa Dumitra, care o asista, o incuraja spunandu-i ca nu se va intampla nimic rau. Va aduce pe lume un copil. In zorii zilei de 25 s-a nascut un prunc:
- Ai un baiat, sa-ti traiasca, sa va traiasca! Ziua de Craciun este o sarbatoare mare, copilul vostru s-a nascut intr-o zodie cu noroc.
- Cunoasteti traditia. Copilul va purta numele de botez al unuia dintre bunici, deci pe fiul nostru il va chema Gheorghe, ca pe tatal Janei, a spus Petre pe nerasuflate. Deci il inregistram la primarie cu numele de Gheorghe, Gheorghe Dinica.
- Sa-l inregistram numai dupa Anul Nou.
- Ideea dumitale este foarte buna. Fiind baiat, isi va face stagiul militar cu un an mai tarziu.
Iar bunicul Gheorghe, dupa ce s-a consultat cu ginerele sau, in mare verva, si-a anuntat fiica:
- Draga mea Jana, eu si cu Petre am decis sa-l inregistram la Primarie pe baietelul vostru numai dupa Anul Nou. Deci certificatul de nastere va suna asa: Gheorghe Dinica, nascut la data de 1 ianuarie 1934. Norocul lui, astfel va castiga un an."
Pana in clipa in care s-a mutat in stele, Gheorghe Dinica a strans 75 de ani... Despre primii ani ai vietii sale, maestrul isi amintea:
„Am fost un copil liber, nazdravan, curios, mai degraba crescut pe strada si de prieteni decat de familie, dar sufletul si mintea mea de copil au memorat doar farmecul strazii si al jocurilor de pustani. Era o lume simpla, fara niciun fel de fenomene, dar avea si parfum. Parfumul strazii...".
Familia Dinica era fericita, o familie obisnuita, despre care autoarea nota: „Petre era functionar la Posta, avea un salariu destul de bun, pentru a-si intretine familia. Jana era casnica, statea acasa pentru a se ocupa de fiica lor, Maria, care implinise doi ani, si de fiul lor, Gheorghe".
„Nu va uita Gheorghe cand tatal lui il aseza pe umeri si pleca cu el intr-un loc viran unde dadea drumul zmeului. Lipit de tatal lui, tinea cu amandoua mainile de sfoara si privea cum zmeul se inalta in adierea vantului". Poate ca atunci, ridicand zmeul in inaltul cerului copilul Dinica l-a atins pe Dumnezeu si asa a primit harul... de actor. Momentul cu zmeul a fost unul dintre cele mai frumoase ale copilariei maestrului. „Copilaria lui Gheorghe parea sa fie una din cele mai frumoase, dar soarele acestei copilarii s-a umbrit destul de devreme. Parintii lui au divortat si Gheorghe a fost vitregit de caldura familiala pe care si-o doreste fiecare copil.
A inceput sa creasca, sa intre in viata. Primul univers pe care l-a descoperit a fost cel al strazii sale... „Strada pentru mine a fost lucrul cel mai important. Strada m-a invatat foarte multe, pentru ca aveam prieteni mai mari care ne dirijau pe noi, cei de varsta mai mica. Era o lume care nimeni n-ar crede ca a existat, lumea cartierului".
Apoi a venit ziua de „4 aprilie 1944. Soarele cu razele binefacatoare mangaia trupurile vlaguite de hartuiala bombardamentului. Atacurile repetate ale inamicului au inspaimantat si persoanele cele mai curajoase. Bombardamentul anglo-american din 4 aprilie 1944, care urmarea sa distruga triajul feroviar, in cateva ore, a facut un cimitir din cartierul Giulesti".
Despre perioada aceea, cu incercari care i-au intarit caracterul tanarului Gheorghe Dinica, maestrul nota:
„Eram liber, parintii mei nu mai aveau grija de mine. Stateam pe unde apucam. Mi-am facut viata in functie de cum gandeam si de posibilitatile de atunci. Am avut o sansa si am depasit toate momentele acelea".
Sunt multe episoade ce merita mentionate, insa unul indeosebi: „Gigi scoase dintre caramizile sfaramate un obiect de portelan si zise:
- Priveste, catelusul acesta, care nu s-a spart, era asezat pe o masuta langa fereastra. Imi placea sa ma joc cu el, dar bunica spunea sa-l pun la locul lui pentru ca tinea foarte mult la el, il primise cadou de la cineva drag. Vezi tu, aici a fost casa lor. Inseamna ca ei au murit sub daramaturi".
Intr-un moment de reculegere, Gheorghe Dinica, privindu-si retrospectiv copilaria, afirma: „Am avut o copilarie foarte amestecata. Deci nu am fost un copil, care pana la o varsta oarecare sta cu parintii, asta pentru ca familia mea s-a destramat. Am avut o viata foarte bogata in evenimente, nu asa, lafaiala aia in familie, n-am avut familie, si atunci totul se imprastia. Perioada era tulbure si cautam fiecare sa razbatem. Viata dupa razboi era foarte intortocheata, totusi mi-am regasit rudele. Cand eram elev, mergeam in comuna Cochinesti de langa Stolnici, judetul Arges, unde s-a nascut tatal meu. Datorita fratilor si surorii tatalui meu, am avut vacante extraordinare. Cand mergeam la ei, ma primeau foarte frumos, cu o mare bucurie. Eram singurul baiat din neamul Dinica, asta ii cucerea".
Plaiurile argesene, cu imprejurimile pitoresti, il atrageau pe tanarul Dinica. Stolnici, Fulfani, Cochinesti s-au gravat in inima si mintea lui. „Imi placea viata la tara. Aveam vacante foarte frumoase cu verisoarele mele. Comunicarea cu oamenii din sat era placuta. Imi amintesc cu drag de perioada aceea. La marginea satului se tineau horele, se intalneau fete, baieti, imbracati in costume populare. Era ceva sarbatoresc, mirific".
„Vrei sa ramai un actor oarecare, sa te pierzi in negura timpului? Nu ai dreptul sa-ti sacrifici vocatia"
Despre Capitala, maestrul isi aminteste: „Bucurestiul de atunci, din centru si de la mahala, diferenta totala. Ceva din mine m-a ajutat sa nu o iau pe cai gresite. Atunci totul era posibil, mai ales in cartier. M-au influentat foarte mult filmele care rulau non-stop, cum s-ar zice - mancam film pe paine. La insistentele actritei emerite Dina Cocea, am intrat la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica cu bursa republicana, nu este o lauda, este istoria vietii mele". Acest episod are corespondent si in textul Miei Padurean: „Plin de viata a intrat in echipe de teatru de amatori care aveau instructori de la marile teatre din Bucuresti.
„Linistea s-a lasat peste cartierul Giulesti. Dupa o seara de petrecere, oamenii s-au dus pe la casele lor. O singura locuinta mai era luminata, locuinta lui Petre Dinica. De cateva ore, sotia sa, Jana, avea durerile facerii. Moasa Dumitra, care o asista, o incuraja spunandu-i ca nu se va intampla nimic rau. Va aduce pe lume un copil. In zorii zilei de 25 s-a nascut un prunc:
- Ai un baiat, sa-ti traiasca, sa va traiasca! Ziua de Craciun este o sarbatoare mare, copilul vostru s-a nascut intr-o zodie cu noroc.
- Cunoasteti traditia. Copilul va purta numele de botez al unuia dintre bunici, deci pe fiul nostru il va chema Gheorghe, ca pe tatal Janei, a spus Petre pe nerasuflate. Deci il inregistram la primarie cu numele de Gheorghe, Gheorghe Dinica.
- Sa-l inregistram numai dupa Anul Nou.
- Ideea dumitale este foarte buna. Fiind baiat, isi va face stagiul militar cu un an mai tarziu.
Iar bunicul Gheorghe, dupa ce s-a consultat cu ginerele sau, in mare verva, si-a anuntat fiica:
- Draga mea Jana, eu si cu Petre am decis sa-l inregistram la Primarie pe baietelul vostru numai dupa Anul Nou. Deci certificatul de nastere va suna asa: Gheorghe Dinica, nascut la data de 1 ianuarie 1934. Norocul lui, astfel va castiga un an."
Pana in clipa in care s-a mutat in stele, Gheorghe Dinica a strans 75 de ani... Despre primii ani ai vietii sale, maestrul isi amintea:„Am fost un copil liber, nazdravan, curios, mai degraba crescut pe strada si de prieteni decat de familie, dar sufletul si mintea mea de copil au memorat doar farmecul strazii si al jocurilor de pustani. Era o lume simpla, fara niciun fel de fenomene, dar avea si parfum. Parfumul strazii...".
Familia Dinica era fericita, o familie obisnuita, despre care autoarea nota: „Petre era functionar la Posta, avea un salariu destul de bun, pentru a-si intretine familia. Jana era casnica, statea acasa pentru a se ocupa de fiica lor, Maria, care implinise doi ani, si de fiul lor, Gheorghe".
„Nu va uita Gheorghe cand tatal lui il aseza pe umeri si pleca cu el intr-un loc viran unde dadea drumul zmeului. Lipit de tatal lui, tinea cu amandoua mainile de sfoara si privea cum zmeul se inalta in adierea vantului". Poate ca atunci, ridicand zmeul in inaltul cerului copilul Dinica l-a atins pe Dumnezeu si asa a primit harul... de actor. Momentul cu zmeul a fost unul dintre cele mai frumoase ale copilariei maestrului. „Copilaria lui Gheorghe parea sa fie una din cele mai frumoase, dar soarele acestei copilarii s-a umbrit destul de devreme. Parintii lui au divortat si Gheorghe a fost vitregit de caldura familiala pe care si-o doreste fiecare copil.
A inceput sa creasca, sa intre in viata. Primul univers pe care l-a descoperit a fost cel al strazii sale... „Strada pentru mine a fost lucrul cel mai important. Strada m-a invatat foarte multe, pentru ca aveam prieteni mai mari care ne dirijau pe noi, cei de varsta mai mica. Era o lume care nimeni n-ar crede ca a existat, lumea cartierului".Apoi a venit ziua de „4 aprilie 1944. Soarele cu razele binefacatoare mangaia trupurile vlaguite de hartuiala bombardamentului. Atacurile repetate ale inamicului au inspaimantat si persoanele cele mai curajoase. Bombardamentul anglo-american din 4 aprilie 1944, care urmarea sa distruga triajul feroviar, in cateva ore, a facut un cimitir din cartierul Giulesti".
Despre perioada aceea, cu incercari care i-au intarit caracterul tanarului Gheorghe Dinica, maestrul nota:
„Eram liber, parintii mei nu mai aveau grija de mine. Stateam pe unde apucam. Mi-am facut viata in functie de cum gandeam si de posibilitatile de atunci. Am avut o sansa si am depasit toate momentele acelea".
Sunt multe episoade ce merita mentionate, insa unul indeosebi: „Gigi scoase dintre caramizile sfaramate un obiect de portelan si zise:
- Priveste, catelusul acesta, care nu s-a spart, era asezat pe o masuta langa fereastra. Imi placea sa ma joc cu el, dar bunica spunea sa-l pun la locul lui pentru ca tinea foarte mult la el, il primise cadou de la cineva drag. Vezi tu, aici a fost casa lor. Inseamna ca ei au murit sub daramaturi".
Intr-un moment de reculegere, Gheorghe Dinica, privindu-si retrospectiv copilaria, afirma: „Am avut o copilarie foarte amestecata. Deci nu am fost un copil, care pana la o varsta oarecare sta cu parintii, asta pentru ca familia mea s-a destramat. Am avut o viata foarte bogata in evenimente, nu asa, lafaiala aia in familie, n-am avut familie, si atunci totul se imprastia. Perioada era tulbure si cautam fiecare sa razbatem. Viata dupa razboi era foarte intortocheata, totusi mi-am regasit rudele. Cand eram elev, mergeam in comuna Cochinesti de langa Stolnici, judetul Arges, unde s-a nascut tatal meu. Datorita fratilor si surorii tatalui meu, am avut vacante extraordinare. Cand mergeam la ei, ma primeau foarte frumos, cu o mare bucurie. Eram singurul baiat din neamul Dinica, asta ii cucerea".
Plaiurile argesene, cu imprejurimile pitoresti, il atrageau pe tanarul Dinica. Stolnici, Fulfani, Cochinesti s-au gravat in inima si mintea lui. „Imi placea viata la tara. Aveam vacante foarte frumoase cu verisoarele mele. Comunicarea cu oamenii din sat era placuta. Imi amintesc cu drag de perioada aceea. La marginea satului se tineau horele, se intalneau fete, baieti, imbracati in costume populare. Era ceva sarbatoresc, mirific".„Vrei sa ramai un actor oarecare, sa te pierzi in negura timpului? Nu ai dreptul sa-ti sacrifici vocatia"
Despre Capitala, maestrul isi aminteste: „Bucurestiul de atunci, din centru si de la mahala, diferenta totala. Ceva din mine m-a ajutat sa nu o iau pe cai gresite. Atunci totul era posibil, mai ales in cartier. M-au influentat foarte mult filmele care rulau non-stop, cum s-ar zice - mancam film pe paine. La insistentele actritei emerite Dina Cocea, am intrat la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica cu bursa republicana, nu este o lauda, este istoria vietii mele". Acest episod are corespondent si in textul Miei Padurean: „Plin de viata a intrat in echipe de teatru de amatori care aveau instructori de la marile teatre din Bucuresti.
Numai cu viata de actor el niciodata n-a glumit...
Prima aparitie pe scena a tanarului Dinica a fost cu o trupa de amatori de la Posta, in piesa Titanic Vals, de Tudor Musatescu, in rolul locotenentului Stamatescu. Gheorghe Dinica interpreta rolul cu atata naturalete si dezinvoltura, parca fusese pe scena dintotdeauna. Ropotele de aplauze la scena deschisa dovedeau succesul deplin, iar el simtea ca pluteste. A fost un moment foarte important, unicat in viata unui actor care vedea lumina rampei pentru prima oara. N-a uitat niciodata acea frenezie. In clipa aceea s-a inoculat in sangele lui dorinta nestavilita de a continua. In acea perioada teatrul de amatori era in voga. Regizori de la teatrele profesioniste depistau talente si puneau in scena piese de teatru de prestigiu. Gheorghe era solicitat in trupele de amatori din marile intreprinderi. Talentul sau izbucnea ca un vulcan. Cand pasea pe scena, Gheorghe stia precis ca acela va fi drumul pe care va merge. Facea parte din cercul teatral al Casei de Cultura a Sindicatelor din Bucuresti. Desi avea doar 22 de ani, a fost distribuit in piesa Jocul de-a vacanta, de Mihail Sebastian, in rolul varstnicului Bogoiu, piesa care participa la faza finala a concursului republican al formatiilor artistice de amatori... In toamna anului 1956, destinul il calauzi pe Gheorghe Dinica spre portile teatrului. Sala de spectacol a C.C.S. era arhiplina de spectatorii ce asteptau cu emotie ridicarea cortinei....Dupa spectacol actrita Dina Cocea, entuziasmata, i-a vorbit:
-M-a impresionat talentul dumitale, ar fi bine sa dai examen la teatru. Sigur vei reusi. Te voi lua la clasa mea."
Raspunsul maestrului a fost simplu si pragmatic: „Va multumesc, ma simt onorat de aprecierea dumneavoastra dar patru ani fara leafa... Doi directori de teatru din provincie m-au solicitat fara studii". Raspunsul Dinei Cocea a venit implacabil - „Vrei sa ramai un actor oarecare, sa te pierzi in negura timpului? Nu ai dreptul sa-ti sacrifici vocatia. Te primesc la cursurile mele de pregatire".
„Gheorghe Dinica nu si-a dezamagit profesorii, dimpotriva, datorita perseverentei si talentului innascut, ei erau multumiti ca au modelat un tanar care avea o structura fizica si psihica de o mare valoare". Pentru examenul de absolvire a pregatit rolul Inspectorul Gogol din piesa Inspectorul de Politie de J.B. Priestley, sub indrumarea aceleiasi Dina Cocea.
Apoi Gheorghe Dinica cucerea scena: „Scena este ceva senzational - seara ai spectacol, in ziua aceea ceva din tine iti spune sa te menajezi, sa te dedici cu toata fiinta. De fapt, scena este sacra".
sursa
Prima aparitie pe scena a tanarului Dinica a fost cu o trupa de amatori de la Posta, in piesa Titanic Vals, de Tudor Musatescu, in rolul locotenentului Stamatescu. Gheorghe Dinica interpreta rolul cu atata naturalete si dezinvoltura, parca fusese pe scena dintotdeauna. Ropotele de aplauze la scena deschisa dovedeau succesul deplin, iar el simtea ca pluteste. A fost un moment foarte important, unicat in viata unui actor care vedea lumina rampei pentru prima oara. N-a uitat niciodata acea frenezie. In clipa aceea s-a inoculat in sangele lui dorinta nestavilita de a continua. In acea perioada teatrul de amatori era in voga. Regizori de la teatrele profesioniste depistau talente si puneau in scena piese de teatru de prestigiu. Gheorghe era solicitat in trupele de amatori din marile intreprinderi. Talentul sau izbucnea ca un vulcan. Cand pasea pe scena, Gheorghe stia precis ca acela va fi drumul pe care va merge. Facea parte din cercul teatral al Casei de Cultura a Sindicatelor din Bucuresti. Desi avea doar 22 de ani, a fost distribuit in piesa Jocul de-a vacanta, de Mihail Sebastian, in rolul varstnicului Bogoiu, piesa care participa la faza finala a concursului republican al formatiilor artistice de amatori... In toamna anului 1956, destinul il calauzi pe Gheorghe Dinica spre portile teatrului. Sala de spectacol a C.C.S. era arhiplina de spectatorii ce asteptau cu emotie ridicarea cortinei....Dupa spectacol actrita Dina Cocea, entuziasmata, i-a vorbit:-M-a impresionat talentul dumitale, ar fi bine sa dai examen la teatru. Sigur vei reusi. Te voi lua la clasa mea."
Raspunsul maestrului a fost simplu si pragmatic: „Va multumesc, ma simt onorat de aprecierea dumneavoastra dar patru ani fara leafa... Doi directori de teatru din provincie m-au solicitat fara studii". Raspunsul Dinei Cocea a venit implacabil - „Vrei sa ramai un actor oarecare, sa te pierzi in negura timpului? Nu ai dreptul sa-ti sacrifici vocatia. Te primesc la cursurile mele de pregatire".
„Gheorghe Dinica nu si-a dezamagit profesorii, dimpotriva, datorita perseverentei si talentului innascut, ei erau multumiti ca au modelat un tanar care avea o structura fizica si psihica de o mare valoare". Pentru examenul de absolvire a pregatit rolul Inspectorul Gogol din piesa Inspectorul de Politie de J.B. Priestley, sub indrumarea aceleiasi Dina Cocea.Apoi Gheorghe Dinica cucerea scena: „Scena este ceva senzational - seara ai spectacol, in ziua aceea ceva din tine iti spune sa te menajezi, sa te dedici cu toata fiinta. De fapt, scena este sacra".
sursa
